una?!?! doar una?!?

cum adica reteta preferata?! aratati-mi mie nebuna sau nebunul care se invarte cu drag si folos in bucatarie ore intregi si are o singura reteta preferata. eu is de parere ca n-ai cum. poate-i reteta care-ti iese intotdeauna bine, poate-i aia pe care o faci cel mai des, da’ nu vad cum ai putea alege una preferata.

inainte sa-mi sariti in cap, let me put it this way: friptura sau prajitura cu ciocolata? placinte sau muraturi? ciorba de vacuta cu smantana si ardei iute sau avocado umplut cu salata de creveti? despre ce vorbim?!? eu una nu functionez asa; n-am o reteta preferata dintre toate-toate, da’ ma pot gandi la dulciurile preferate, la niste feluri de mancare preferate. asa ca nu-mi cereti sa fac ca si cu barbatii si sa prefer unul singur, ca la bucatarie nu merge-asa.

tare ma prinde campania celor de la blogal initiative, aia in care restaurantul brasovean paradis ne invita sa vorbim cu pasiune despre reteta preferata. ca as putea sa va scriu pana va plictisiti de tot. mi-au starnit cheful de scris (ca p-ala de gatit il am oricum) si-o sa va povestesc, de-a lungul mai multor postari, pasiunile mele pentru retetele de care m-am indragostit in anumite momente ale vietii (pentru ca nimic nu-i intamplator). 😀

mi-e greu sa ma hotarasc cu care sa incep…

*dupa 15 minute

… am rascolit cu pofta printre amintirile, gusturile, mirosurile sau culorile zilelor de mult trecute si-aproape-mi vine sa urlu de dor. cumva, majoritatea retetelor la care ma pot gandi se leaga de anotimpurile reci si-asta probabil pen’ ca-mi plac calde.

ma gandesc la clatite. da, la alea simple pe care le facea bunica folosind sifon in loc de lapte si care far’ de lingura de lemn nu ieseau ‘cum trebuie’. o si vad in bucataria stramta pregatindu-si masa acoperita cu musama, mormaind printre dinti catre mine si bunicu ceva cum ca nu-i frumos sa complotam atata pentru clatitele alea. isi aducea la indemana tot ce avea nevoie si incepea: o cana de faina plouata usor intr-un castron, 2 linguri ‘d’alea mari d’ale ei’ de zahar, 2 oua sparte gingas, un varf de lingurita de sare (ea n-a avut-o niciodata pe asta cu praful), 2 linguri, tot mari, de ulei, un pliculet de zahar vanilat, lapte cand avea si neaparat sifonul pus de mine, calare pe scaunul cel mai inalt. dupa toate astea le amesteca sporadic cu lingura de lemn de care va spuneam si mormaia din nou pana reusea sa nimiceasca toate cocoloasele care se infiintau de dragul atmosferei si mirosului de coaja rasa de lamaie si portocala care venea mereu din camara de la capatul holului. cand se termina circul cu cocoloasele incingea o tigaie mica, tuciurie, ‘numa buna de stricat pentru clatite’, iar cu polonicul turna bland compozitie ‘fix atat cat trebuie’.

rar apucau sa se racesca clatitele inainte sa se termine. si eu si bunicu ne napusteam ca salbaticii asupra lor si le mancam fie goale, fie cu gem, fie cu dulceata (care nu-i acelasi lucru cu gemu’), fie cu nuca, fie cu branza si stafide sau, in cele din urma, cum le manca bunicu, ardelean, cu urda si marar – nu-mi placeau, da’ mereu mancam una la indemnul lui.

p.s.: daca intrati pe pagina de facebook a restaurantului paradis veti gasi poze d’alea faine si multe, cu mancare, cum pun eu pe pagina mea. 😀

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s